Ancheta Psihosociala-Custodia copilului

ancheta psihosociala

Tot mai mulți părinți doresc să știe când este necesară și ce presupune. Încercăm să lămurim câteva aspecte.

Ancheta psihosociala în cazul unui divorț la notar(art.375, alin.2, Cod civil)

 (2) Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de ancheta sociala rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5);

Divort la Notar sau  la Mediator?

Raportul de ancheta psihosociala în cazul unui divorț în instanță:

-instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.(art.396, Cod Civil);

-ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosociala, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.(art.486, Cod Civil);

-copilul minor locuieşte la părinţii săi.Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de ancheta psihosociala şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.(art.496, Cod Civil);

-dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte. În caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de ancheta psihosociala şi ascultându-i pe părinţi. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile(art.497, Cod Civil);

-tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de ancheta psihosociala(art.499, Cod Civil);

Citește despre Ascultarea Copilului

Raportul de ancheta psihosociala pentru copiii din afara căsătoriei

Custodia Copilului în Concubinaj

(1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc.

 (2) Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ(art.505, Cod Civil).

Cine întocmește raportul de ancheta psihosociala?

Raportul de anchetă psihosocială prevăzut de Codul civil este efectuat de autoritatea tutelară, potrivit art. 229 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, până la reglementarea prin lege a organizării și funcționării instanței de tutelă.

Ce conține raportul de ancheta psihosociala?

Primul lucru pe care îl știm este că acest raport este obligatoriu, conform celor menționate mai sus. Al doilea lucru important este că termenul de „ancheta psihosociala” nu este definit legal.

Din lecturarea a numeroase hotărâri ale instanței (ai, aici, un exemplu si mai poți căuta și altele) observăm că acest raport ar face referire la: condiţiile de trai, veniturile părintelui, modul în care este îngrijit copilul și starea lui la momentul vizitei, preocuparea faţă de educarea copilului, profilul moral al părintelui,locul de muncă al părinților, studiile absolvite, dacă aceştia beneficiază de ajutorul altor persoane în creşterea şi întreţinerea minorului,etc.

Cred că sunt importante și prevederile art.2 din Legea 272/2004:

(6) În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:

    a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;

    b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;

    c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;

    d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

    e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

Raportul de ancheta psihosociala poate fi solicitat de mediator

Cat Dureaza un Divort Rapid?

Părțile care aleg să încheie o înțelegere amiabilă în cazul unui divorț cu copii, trebuie să știe că:

(1) Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt sau divorţul să nu impieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia.

 (2) Autoritatea tutelară competentă întocmeşte şi eliberează, la cererea mediatorului cu care părţile au încheiat contractul sau la cererea oricăreia dintre părţi, raportul de anchetă psihosocială, care este comunicat solicitantului.(art.65, Legea 192/2006)

Care sunt avantajele medierii?

Verifică, aici, daca un mediator este autorizat si are dreptul de a exercita profesia.

Dacă mai ai întrebări, nu ezita să mă contactezi!

Constantina Puicu

Mediator București

0722.988.113

credit foto

Am dedicat o serie de articole divorțului amiabil (citește articolele din secțiunea Divorț de pe acest site).

Iată, câteva exemple:

Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului

Abandonul de Familie-Pensia de Întreţinere

Custodia exclusivă

Acte Necesare pentru Divort Amiabil

Program Vizitare Minor-Amiabil sau lăsați instanța să decidă?

Exercitarea autorității părintești.

Custodia copilului pentru părinţi responsabili

Partajul dupa Divort la Mediator

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.